Pe scurt: Jocul de mișcare pentru copil poate fi ales după cum îl bucură și dacă revine la el, nu doar după performanța promisă sau dezvoltarea presupusă. Este o aplicare practică a ideii că timpul liber nu trebuie să servească unui alt scop. Bucuria nu trebuie să vină imediat și poate arăta diferit la fiecare.
- Când alegeți o activitate, observați dacă jocul în sine îl bucură pe copil și dacă revine la el.
- Performanța sau dezvoltarea promisă nu este singurul motiv pentru a include o activitate în joc.
- Dacă bucuria nu apare imediat, nu presupuneți automat că ați ales greșit.
- Perceperea propriilor sentimente poate necesita întrebări repetate și timp.
Jocul de mișcare pentru copii nu trebuie ales după ceea ce trebuie să atingă copilul. Dacă se joacă cu bucurie și revine singur la activitate, și acesta este un motiv important pentru a-i face loc. Aceasta este o aplicare practică a ideii dintr-un cabinet de consiliere parentală, nu o constatare despre jucării concrete sau despre jocul copiilor: Eleanor scrie acolo despre modul în care bucuria vieții obișnuite poate fi pusă în umbră de efortul de a atinge următorul scop.
Jocul de mișcare pentru copil poate fi ales după cum îl bucură și dacă revine la el, nu doar după performanța promisă sau dezvoltarea presupusă. Este o aplicare practică a ideii că timpul liber nu trebuie să servească unui alt scop. Bucuria nu trebuie să vină imediat și poate arăta diferit la fiecare.
Pentru un părinte care a crescut cu accent pe sacrificiu, studiu sau performanță, poate fi dificil să perceapă timpul liber ca valoare în sine. Chiar și la alegerea unei activități de mișcare ne întrebăm ușor ce îi va aduce copilului și dacă „merită”. Încercați să lăsați loc, alături de aceste întrebări, și pentru una simplă: Îl bucură?
Când și timpul liber trebuie să fie bun la ceva
Autoarea scrisorii descrie modul în care mediul familial i-a influențat viziunea asupra odihnei. Este copilul unor părinți imigranți de primă generație, care au făcut multe sacrificii pentru ca copiii lor să poată urma o universitate. A crescut cu o imagine clară despre drumul spre succes; unii pași i-a urmat, alții nu. Aminteste și de o căsătorie în afara propriei rase și de decizii profesionale în care stabilitatea financiară a cântărit decisiv.
Timpul liber de care alți oameni pare să se bucure i se părea însă de neînțeles. Hobby-urile, călătoriile sau renovările casei îi trezeau întrebarea la ce folosesc de fapt. Se întreabă dacă acest lucru are legătură cu copilăria, în care atenția se concentra pe teme academice, iar activitățile de timp liber nu aveau prea mult loc. Acum, când este mamă, se gândește cum să le arate copiilor că viața poate fi plăcută și fără un scop suplimentar.
Aceasta nu este o reproșare la adresa părinților și nici un îndrumar simplu despre cum să scapi de un mod de gândire învățat. Este o numire a faptului că, atunci când totul trebuie să „fie bun la ceva”, poate fi greu să distingi ce simte cu adevărat o persoană. O întrebare similară vă puteți pune și la alegerea unei activități pentru copil: vă decideți după interesul lui sau mai ales după rezultatul pe care ar trebui să îl aducă?
Cum poate deveni mijlocul un scop în sine
Eleanor compară această deplasare cu smochinul strangulator: ceva ce a început ca mijloc de atingere a unui scop dorit poate, în timp, să crească peste măsură și să înăbușe exact ceea ce ar fi trebuit să susțină. Omul poate începe să muncească sau să câștige bani cu speranța unei vieți mai bune, dar treptat să acorde acestor scopuri atâta timp și atenție încât însăși viața bună să treacă în plan secund.
Potrivit răspunsului, același lucru se poate întâmpla și cu munca asiduă. Părinții autoarei au renunțat la multe și au muncit cu intenția inițială de a crea o viață mai bună pentru generația următoare. Familiile de imigranți pot părăsi locul și oamenii pe care i-au cunoscut și pot munci din greu în țara nouă, uneori în mai multe locuri de muncă sau într-o limbă nouă. Însă sensul acestor sacrificii nu a fost să venereze sacrificiul în sine. El trebuia să servească la o viață mai bună pentru copiii lor.
Dacă munca asiduă devine un scop în sine, intenția inițială se poate pierde. Același lucru este util de reținut și în cazul activității copilului: jocul de mișcare nu trebuie să fie încă o sarcină care să fie justificată prin ceea ce ar aduce, chipurile. Bucuria nu trebuie să-și demonstreze valoarea printr-un alt rezultat.
Începeți cu întrebarea ce aduce bucurie
În căutarea bucuriei, Eleanor recomandă să nu începeți cu o listă de activități care ar trebui să funcționeze, nici cu imaginea altcuiva despre cum ar trebui să arate timpul liber bun. Mai util este să observați propria reacție: ce vă provoacă bucurie? Răspunsul poate să nu vină imediat, mai ales dacă nu v-ați pus această întrebare de mult timp.
Recunoașterea propriilor sentimente poate dura puțin. Eleanor compară acest lucru cu regăsirea legăturii cu o parte a corpului pe care omul nu a folosit-o mult timp. Dacă v-ați dezvățat să vă întrebați dacă ceva vă bucură, poate va trebui să întrebați în mod repetat până când veți prinde măcar răspunsul.
De aceea, nu așteptați de la sine ca o activitate nouă să aducă imediat entuziasm sau o cufundare completă în prezent. Începutul poate fi mai degrabă o încercare curiosă: Cum mă simt în timpul acesta? Ce observ la mine? Chiar dacă răspunsul nu este încă limpede, observarea în sine este o cale de a reveni la ceea ce trăiți cu adevărat.
Bucuria nu trebuie să arate la fel pentru fiecare
În răspuns apar exemple foarte diferite de bucurie personală: cineva hrănește ciori, cineva dansează pe muzică disco, iar altcineva usucă buruieni. Nu sunt sugestii care ar trebui să se potrivească tuturor. Ele arată că bucuria poate fi concretă și personală; nu trebuie să se încadreze în imaginea generală despre ceea ce este un hobby valoros.
Când o persoană creează mai mult spațiu pentru plăcere, creează și mai mult spațiu pentru sine: pentru propriile sentimente și pentru ceea ce îi place cu adevărat. Să încetinești suficient încât să-ți pui întrebarea ce simți cu adevărat înseamnă deja, în sine, să acorzi atenție momentului prezent.
Cum să transpunem această idee într-un joc de mișcare pentru copii
Această transpunere este o aplicare practică a ideii despre bucurie, nu o concluzie a sursei despre activitățile pentru copii. Atunci când alegeți un joc de mișcare, vă puteți concentra asupra faptului dacă copilul se bucură de activitate și dacă revine la ea. În loc să vă întrebați ce performanță sau ce dezvoltare presupusă promite activitatea, încercați să observați interesul copilului pentru jocul în sine.
Dacă un copil nu este imediat interesat de ceva, acest lucru nu înseamnă automat că ați făcut o alegere greșită. Sursa atrage atenția că nici la un adult bucuria și cufundarea în activitate nu trebuie să apară imediat. În același timp, nu se poate deduce de aici că copilul va îndrăgi cu siguranță activitatea mai târziu sau că un anumit joc va aduce un anumit rezultat. Este suficient să rămâneți curioși față de ceea ce se întâmplă acum.
Astfel, atunci când decideți, puteți separa două tipuri de întrebări: ce promite activitatea și cum reacționează copilul la ea. Prima întrebare se referă la rezultatul așteptat; a doua la experiența lui reală. Dacă bucuria jocului este importantă pentru dumneavoastră, tocmai a doua poate fi esențială în alegere.
Autoarea a întrebat cum să trăiești mai mult în prezent, când totul, încă din copilărie, trebuia transformat într-un scop. Răspunsul îi amintește că sacrificiile părinților ar fi trebuit să ducă la o viață mai bună, nu la acumularea de promisiuni pentru ele însele. Și dumneavoastră puteți lăsa deoparte, pentru o clipă, scopul în cadrul activității de mișcare și să observați dacă jocul este plăcut pentru copil. Mijlocul nu trebuie să înlocuiască ceea ce ar fi trebuit să fie util.
Idei cheie
- Când alegeți o activitate, observați dacă jocul în sine o bucură pe copil și dacă revine la el.
- Performanța sau dezvoltarea promisă nu este singurul motiv pentru a include o activitate în joc.
- Dacă bucuria nu apare imediat, nu presupuneți automat că ați ales greșit.
- Perceperea propriilor sentimente poate necesita întrebări repetate și timp.
Sfaturi practice
- În timpul jocului, puneți-vă o întrebare simplă: îl bucură această activitate pe copil?
- Observați dacă copilul revine la activitate, în loc să îi evaluați valoarea doar după rezultatul promis.
- Dacă activitatea nu provoacă entuziasm imediat, lăsați-vă spațiu de observare fără a presupune că interesul va apărea cu siguranță.
